DISTRIBUIȚI
Twitter

Un cetăţean francez plecat să se alăture jihadiştilor în Siria în 2012 şi condamnat în contumacie în Franţa la 15 ani de detenţie în 2017 a fost extrădat luni din Turcia şi plasat în arest la sosirea sa la Paris, informează AFP, citând o sursă judiciară franceză, potrivit agerpres.

Othman Garrido, în vârstă de 26 de ani, originar din Montpellier, a fost capturat în luna iulie de forţele de securitate turce în timp ce se afla în regiunea Kilis, în apropierea frontierei cu Siria, a transmis agenţia Anadolu.


Citeşte şi: Un student evreu a fost atacat cu lopata în faţa unei sinagogi din Germania

El a fost expulzat în cadrul unui acord de cooperare de poliţie (‘protocolul Cazeneuve’) între Paris şi Ankara vizând interceptarea jihadiştilor francezi.

Potrivit sursei judiciare, recent a fost deschisă o nouă anchetă împotriva lui Othman Garrido, vizat de altfel din 2016 de un mandat de arestare pentru fapte comise ulterior condamnării sale.

În 2017, un tribunal pentru minori din Franţa l-a condamnat în contumacie la 15 de detenţie pentru că s-a alăturat grupării jihadiste Stat Islamic în Siria, a participat acolo la antrenamente şi lupte şi i-a îndemnat pe musulmanii din Franţa să comită acţiuni violente.

Alţi patru membri ai familiei sale – părinţii şi doi dintre fraţi, plecaţi şi ei în Siria – au fost condamnaţi în acest proces la pedepse de 10 şi 15 de detenţie.

Împreună cu unul din fraţii săi, Othman Garrido, pe atunci în vârstă de 18 ani, a părăsit Franţa la sfârşitul lui 2012 pentru a se alătura grupării Jabhat al-Nosra (aripa Al-Qaida în Siria), iar apoi în foarte scurt timp Statului Islamic.

Citeşte şi: Trump a ieşit din spital pentru a-şi saluta susţinătorii

Părinţii săi, un francez convertit şi o femeie de origine marocană, li s-au alăturat în cursul lui 2013 împreună cu ceilalţi trei copii, minori la acea vreme.

Othman Garrido s-a remarcat mai ales printr-un video de şapte minute în 2014, intitulat ‘What are you waiting for?’ (Ce aşteptaţi?) şi difuzat de aripa mediatică a SI, în care îi chema pe musulmanii din Franţa să se alăture grupării jihadiste sau să treacă la acţiune pe teritoriul francez.