DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis sâmbătă că îi va înfrunta pe opozanţii săi din interiorul partidului său, (AKP, islamo-conservator), la câteva săptămâni după ce formaţiunea sa a suferit un şoc la alegerile locale din 31 martie pierzând capitala Ankara şi Istanbulul, relatează sâmbătă agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Până acum, Erdogan şi susţinătorii săi au acuzat frauda electorală şi grupuri nespecificate pentru pierderea alegerilor de către AKP şi au lansat o serie de contestaţii împotriva rezultatelor scrutinului.


Citește și : Peste 20 de refugiați venezueleni dispăruți, după ce barca în care se aflau s-a scufundat în Caraibe

”În timp ce ne luptam în afara (AKP), trebuie să spun, aveam oameni care ne făceau rău de asemenea în interior” (în partid), a declarat Erdogan în cadrul unui discurs la un eveniment al AKP, fără să numească nici o persoană.

”Ne parvine tot ce se întâmplă în fiecare provincie, în fiecare district. Ştim tot… Pentru viitorul acestei organizaţii, îi vom trage la răspundere. Nu îi vom căra în spate”, a spus Erdogan.

Preşedintele nu a precizat ce acţiuni va întreprinde. Autorităţile turce au suspendat din funcţie sau au demis 150.000 de funcţionari şi personal militar în ultimii ani, acuzându-i pe mulţi dintre ei de implicare în tentativa eşuată de puci din 2016.

Peste 77.000 de persoane au fost plasate în detenţie în aşteptarea procesului şi în continuare au loc în mod constant arestări la scară largă.

Citește și : Donald Trump va avea o întâlnire oficială cu premierul slovac în data de 3 mai

Rezultatele iniţiale ale alegerilor locale din 31 martie arătau că principala formaţiune politică de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP), a câştigat primăria Ankarei şi controlul Istanbulului, pe care AKP şi predecesorii săi islamişti le-au dominat timp de 25 de ani.

Erdogan a afirmat că AKP îşi va continua campania legală de contestare a rezultatelor alegerilor şi de a cere renumărarea voturilor.