DISTRIBUIȚI
Daily Sabah

Ministerul de Externe al Turciei l-a convocat luni pe ambasadorul Belgiei la Ankara, Michel Malherbe, după ce un tribunal belgian a blocat urmărirea penală a aproximativ 30 de persoane suspectate de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a anunţat un reprezentant al diplomaţiei turce, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel de la Bruxelles a decis vineri că inculpaţii nu pot fi urmăriţi penal pentru participarea la activităţile unui grup terorist deoarece PKK nu este o organizaţie teroristă.


Citește și : Cel puţin 21 de angajaţi ai ONU între victimele accidentului de avion din Etiopia (Guterres)

Potrivit legii belgiene, eticheta de terorism nu se aplică forţelor angajate într-un conflict armat, chiar dacă Uniunea Europeană, SUA şi Turcia consideră drept ”teroristă” gruparea care a condus o mişcare de insurgenţă a kurzilor în Turcia încă din anii ’80.

Aproximativ 40.000 de persoane au fost ucise în în confruntările dintre forţele de securitate turce şi PKK.

Ministerul de Externe al Turciei a declarat vineri că hotărârea instanţei belgiene este inacceptabilă.

„Această decizie, în forma sa actuală, le oferă organizaţiilor teroriste o zonă foarte periculoasă de acţiune”, menţionează ministerul.

Luni, Ministerul de Externe turc l-a convocat pe ambasadorul belgian, Michel Malherbe, căruia i-a comunicat îngrijorarea Turciei faţă de decizia instanţei belgiene.

Citește și : Cancelarul german Angela Merkel, favorabil unui loc european unic în Consiliul de Securitate al ONU

Relaţiile dintre Turcia şi state din Uniunea Europeană s-au înrăutăţit după puciul eşuat din iulie 2016, Ankara acuzând Europa de faptul că nu o susţine suficient şi de adăpostirea unor persoane implicate în tentativa de lovitură de stat, precum şi a unor membri ai PKK.