DISTRIBUIȚI
Getty

Turcia aşteaptă ca aliaţii săi să adopte o poziţie clară împotriva terorismului, în loc să facă paşi ce duc spre legitimizarea ”structurilor teroriste”, a declarat vineri Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Comentariile lui Kalin, făcute pe Twitter, survin la o zi după ce preşedintele francez, Emmanuel Macron, a asigurat Forţele Democratice Siriene (SDF, dominate de kurzi) de sprijinul Parisului pentru stabilizarea nord-estului Siriei împotriva grupării Stat Islamic.


Citeşte şi: Rusia face al doilea test cu racheta sa ‘invizibilă’, spaima scutului american

Potrivit unui oficial kurd, Macron a promis că va trimite trupe în nord-estul regiunii aflate sub controlul SDF. Ankara consideră miliţia kurdă siriană YPG (Unităţile de apărare a poporului), care constituie cea mai puternică forţă din SDF, că este o grupare teroristă.

”Noi, Turcia, respingem puternic demersuri grave precum ‘dialog, contacte, mediere’ cu astfel de structuri teroriste”, a scris Kalin. ”Ţările pe care noi le considerăm prieteni şi aliaţi trebuie să afişeze o poziţie deschisă şi clară împotriva tuturor tipurilor de teroare, în loc să facă paşi ce duc spre legitimizarea structurilor terorii”, a adăugat purtătorul de cuvânt turc, fără dea numele vreunei ţări.

SDF s-a aflat în prim-planul strategiei coaliţiei sub comanda SUA de înfrângere a militanţilor Statului Islamic.

Macron s-a întâlnit joi, pentru prima dată, cu o delegaţie din care au făcut parte YPG, ramura sa politică PYD (Partidul Uniunea Democratică), precum şi oficiali arabi şi creştini.

Citeşte şi: Reacţia Casei Albe după ce Moscova a anunţat că va expulza 60 de americani şi închiderea unui consulat

Turcia a luat cu asalt oraşul sirian Afrin la începutul acestei luni după o ofensivă de două luni, împreună cu aliaţi sirieni rebeli, pentru a alunga YPG din regiune. Ankara a ameninţat în mod repetat că va merge cu operaţiunile sale mai departe, spre est, către Manbij, unde sunt trupe americane staţionează alături de SDF.

Într-o declaraţie pentru Reuters după întâlnirea cu Macron, un membru al PYD care a reprezentat regiunea nordică din Siria la Paris, Khaled Eissa, a afirmat că Macron a promis că va trimite mai multe trupe în zonă, va acorda asistenţă umanitară şi va avansa o soluţie diplomatică.