DISTRIBUIȚI

Turcia a expulzat în ţările de origine 59 de ‘luptători terorişti străini’ începând de luna trecută, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Ismail Catakli, transmite dpa, potrivit agerpres.

Potrivit acestuia, începând din 11 noiembrie, 26 de terorişti au fost expulzaţi în SUA şi în ţări ale Uniunii Europene, iar 33 în alte state.


Citeşte şi: Macron îşi doreşte un dialog strategic ‘fără naivităţi’ cu Rusia

Catakli nu a precizat dacă toţi aceştia aveau legături cu Statul Islamic şi nici ce acuzaţii li s-au adus.

Nu este clar nici când şi unde au fost capturaţi presupuşii luptători, mai precis după ce Turcia a lansat operaţiunea în nord-estul Siriei, pe 9 octombrie, sau anterior.

‘Toţi vor pleca înapoi în ţările lor. Turcia nu este nici închisoare în aer liber, nici hotel pentru nimeni’, a subliniat purtătorul de cuvânt în conferinţa de presă săptămânală.

Catakli a mai spus că alţi 12 ‘luptători străini’, cu cetăţenie neprecizată, vor fi expulzaţi în curând.

Citeşte şi: Italia permite acostarea a două nave pline cu migranţi

El a refuzat să indice numărul total al luptătorilor străini capturaţi sau câţi dintre ei vor fi deportaţi.

Agenţia de presă Anadolu a relatat recent că 944 de luptători străini proveniţi din 36 de ţări se află în centre de repatriere, în aşteptarea expulzării din Turcia.

Ankara a subliniat că deportările vor continua chiar dacă ţările de origine le vor revoca acestor luptători cetăţenia.