DISTRIBUIȚI

Ambasadorii a nouă state occidentale au fost convocaţi joi la Ministerul de Externe turc, după ce mai multe dintre acestea şi-au sistat săptămâna aceasta programul de lucru cu publicul la consulatele lor din Istanbul invocând riscul de atac terorist, informează agenţia Anadolu, citată de AFP, potrivit agerpres

Cel puţin şase state, printre care Franţa, Marea Britanie, Germania şi Olanda, au anunţat în ultimele zile că, temporar, consulatele lor de la Istanbul nu vor mai lucra cu publicul.


Citește și : Lavrov susţine că Occidentul intenţionează să transforme Republica Moldova în ‘următoarea Ucraină’

Mai multe ţări occidentale şi-au îndemnat încă de vineri cetăţenii aflaţi în Turcia să fie „vigilenţi”, estimând că există riscul unor atentate ale islamiştilor ca represalii împotriva occidentalilor după ce au fost arse sau profanate exemplare ale Coranului în timpul unor manifestaţii care au avut loc în Danemarca, Olanda şi Suedia. Un extremist care a ars Coranul în capitalele daneză şi suedeză a susţinut că a căutat astfel să protesteze împotriva veto-ului Turciei faţă de aderarea Suediei la NATO.

SUA şi Franţa în special au recomandat propriilor cetăţeni să evite zonele turistice din centrul Istanbulului, cum ar fi Piaţa Taksim şi zonele din apropierea bisericilor şi sinagogilor.

Citește și : Tancurile Ucrainei nu vor face ‘mare brânză’ în absența avioanelor militare moderne

Ministrul turc de interne Suleiman Soilu a acuzat joi aceste ţări că au lansat un „război psihologic” împotriva Turciei cu scopul de a afecta activităţile turistice în această ţară, în timp ce partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a calificat drept „iresponsabile” alertele de călătorie emise de ţările occidentale.