DISTRIBUIȚI

Poliţia din Istanbul a confiscat 60 de kilograme de explozibili descoperite într-un microbuz, împiedicând un posibil atentat terorist, a informat joi agenţia de ştiri locală DHA, relatează dpa, conform agerpres .

Zece persoane au fost arestate în legătură cu explozibilii găsiţi în districtul Bahcelievler din Istanbul. Potrivit sursei citate, persoanele reţinute sunt bănuite că ar fi susţinători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).


Canalul de televiziune CNN Turk a anunţat că suspecţii ar fi fost monitorizaţi de poliţia antiteroristă cu mai mult timp înainte de a fi arestaţi.

Citește și : Mike Pence și-a amânat vizita în Egipt şi în Israel pentru câteva zile, pentru a fi prezent la un vot important în calitate de vicepreședinte

Guvernul turc acuză PKK şi Statul Islamic (SI) pentru numeroase atentate comise în ţară. Partidul Muncitorilor din Kurdistan, considerat o organizaţie teroristă de Ankara, este suspectat că ar fi comis o serie de atacuri asupra forţelor de securitate din sud-estul Turciei.

Şoimii Libertăţii din Kurdistan (TAK), o grupare disidentă a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, a revendicat atentatul cu bombă comis în decembrie 2016 în faţa stadionului echipei Beşiktaş din Istanbul, soldat cu moartea a 46 de persoane, majoritatea ofiţeri de poliţie.