DISTRIBUIȚI
Human Rights Watch

Tunisia va organiza alegeri legislative şi prezidenţiale în această toamnă, pe 6 octombrie, respectiv 10 noiembrie, a anunţat miercuri instanţa independentă responsabilă cu organizarea alegerilor (ISIE), confirmând că acestea vor avea loc la termenele prevăzute, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Alegerile parlamentare vor fi pe 6 octombrie şi primul tur al prezidenţialelor va fi pe 10 noiembrie’, urmând ca un al doilea tur să fie organizat, dacă va fi necesar, în termen de două săptămâni de la anunţarea rezultatelor primei runde, a comunicat Nabil Bafoun, preşedintele ISIE.


Citește și : ALERTĂ în Anglia: Au fost evacuate clădiri ale unor universități în urma mai multor alerte – VIDEO

Tunisia, singura ţară care a continuat democratizarea după ‘Primăvara arabă’, trăieşte deja de mai multe luni într-o atmosferă electorală tensionată.

Curtea Constituţională, al cărei rol este crucial în caz de litigii, nu s-a constituit deocamdată, societatea civilă reproşându-le deputaţilor că nu au reuşit să ajungă la un acord.

Aceasta va fi a treia rundă de scrutine în care tunisienii vor putea vota liber după revoluţia din 2011 care l-a înlăturat de la putere pe autocratul Zine el Abidine Ben Ali.

În scrutinul parlamentar se aşteaptă o competiţie strânsă între partidul moderat islamist Ennahda, formaţiunea mai seculară Tahya Tounes, a premierului Youssef Chahed, şi partidul Nidaa Tounes, condus de Hafedh Caid Essebsi, fiul preşedintelui Béji Caid Essebsi.

Deocamdată nu au fost anunţate candidaturi la preşedinţie.

Citește și : Şeful armatei ucrainene: Rusia pregătește o invazie din trei direcţii în Ucraina

Deşi Tunisia a fost lăudată pentru tranziţia sa democratică, cele nouă guverne în funcţie din 2011 nu au reuşit să rezolve problemele economice, printre care ratele ridicate ale inflaţiei şi şomajului.

Ritmul lent al reformelor a fost criticat de creditori precum Fondul Monetar Internaţional, care au ajutat ţara să se menţină pe linia de plutire.