DISTRIBUIȚI
Daily Mail

Uniunea Europeană a prelungit cu un an sancţiunile împotriva familiei şi apropiaţilor fostului preşedinte tunisian Zine el Abidine Ben Ali urmăriţi în justiţie pentru deturnare de fonduri, însă a eliminat de pe listă un fost ginere al preşedintelui, Marouane Mabrouk, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ţările membre ale Uniunii Europene au prelungit până pe 31 ianuarie 2020 îngheţarea activelor deţinute în UE de persoanele urmărite în justiţie în Tunisia, ca parte a revizuirii anuale a măsurilor restrictive, se arată în decizia intrată marţi în vigoare.


Citește și : IRA revendică atacul din Londonderry

Mohamed Marouane Ben Ali Ben Mohamed Mabrouk, care era urmărit de justiţia tunisiană pentru ‘achiziţionarea de bunuri imobiliare, deschiderea de conturi bancare şi deţinerea de active în mai multe ţări în cadrul operaţiunilor de spălare de bani’, a fost eliminat de pe listă, precizează textul.

Reexaminarea sancţiunilor – îngheţarea activelor deţinute în UE şi interzicerea deplasării pe teritoriul UE – face posibilă modificarea listei în funcţie de rezultatele anchetelor efectuate în ţară.

Marouane Mabrouk este fostul soţ al lui Cyrine Ben Ali, una dintre fiicele din prima căsătorie ale fostului preşedinte Ben Ali.

El locuieşte în continuare în Tunisia, unde se află la conducerea companiei Mabrouk, una dintre principalele afaceri de familie tunisiene, prezente în supermarketuri (Monoprix, Géant).

Citește și : Theresa May insistă cu renegocierea Acordului Brexit

Averile lui Marouane Mabrouk confiscate după revoluţie, inclusiv societatea Investec care deţine 50,99% din compania Orange, au fost transferate către fondul Karama Holding, care administrează toate activele clanului Ben Ali.

Lansată cu un an înainte de revoluţia care l-a alungat de la putere pe Ben Ali în 2011, Orange Tunisia a fost primul operator tunisian care a obţinut o licenţă 3G.