DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele american Donald Trump a dispus ca Garda Naţională să fie trimisă la frontiera cu Mexicul în vederea opririi imigraţiei clandestine şi sporirii presiunii asupra vecinului său din sud, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Situaţia la frontieră a atins de-acum un punct de criză”, a scris Trump într-o notă, oficializând această desfăşurare, adresată miercuri seara departamentelor Apărării, Justiţiei şi Securităţii Naţionale.


Citeşte şi: Cadou de Paşte. SUA pregătesc sancţiuni dure pentru oligarhii ruşi

”Starea de non-drept care persistă la frontiera noastră de sud este fundamental incompatibil cu siguranţa, securitatea şi suveranitatea poporului american. Administraţia mea nu are altă opţiune decât să acţioneze”.

Republicanul le-a ordonat în acelaşi document secretarilor săi să-i predea – în 30 de zile – un raport care să detalieze eventuale măsuri suplimentare ”în vederea protejării frontierei noastre de sud”.

După o scădere netă în 2017 – primul său an la Casa Albă -, reţinerile unor persoane care încearcă să treacă clandestin această frontieră au crescut în martie.

Potrivit unor date oficiale publicate miercuri, 50.308 de persoane au fost interceptate – un record din 2014 în această lună.

Puternica Uniune Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) consideră că Donald Trump „încearcă să creeze o criză acolo unde nu există”. ”Militari nu au ce să caute la frontieră”, a subliniat Astrid Dominguez, directoarea secţiei specializate în drepturi la frontieră.

”EFORTURI ÎNCUNUNATE DE SUCCES”

Câteva ore mai devreme, o caravană de peste 1.000 de migranţi din America Centrală care traversa Mexicul cu scopul de a intra în mod ilegal în Statele Unite, a renunţat la acest periplu în grup, depăşită de amploarea sa.

Un reportaj despre această caravană l-a determinat pe preşedintele septuagenar să iasă în prima linie, în ultimele zile, printr-oo salvă de tweet-uri.

Citeşte şi: Fostul preşedinte brazilian este cu un pas în puşcărie 

Administraţia sa s-a felicitat imediat de abandonarea proiectului.

”Preşedintele a fost foarte clar asupra faptului că această caravană trebuia oprită înainte să ajungă la frontiera noastră, eforturile sale au fost încununate de succes”, a subliniat secretarul Justiţiei Jeff Sessions.

Anunţând trimiterea Gărzii Naţionale să ajute grănicerii, secretara Securităţii Interne Kirstjen Nielsen şi-a exprimat speranţa ca desfăşurarea să înceapă ”imediat”, însă a rămas evazivă cu priivre la durata misiunii, aploarea şi costul acesteia.

Corpuri de rezervă ale armatei americane, Garda Naţională a intervenit deja la frontieră în 2010, la ordinul lui Barack Obama, dar şi în perioada 2006-2008 în timpul lui George W. Bush.

Trump a părut că şi-a luat administraţia prin surprindere marţi, anunţând, cu ocazia unei mese cu lideri din ţări baltice, faptul că doreşte ca armata să ”protejeze frontiera” atât timp cât zidul pe care l-a promis în campanie va fi ridicat.

”NUMEROŞI BEBELUŞI”

Caravana, care a plecat pe 25 martie de la Tapachula, în apropiere de frontiera Gutemalei, s-a oprit la începutul săpătămânii pe un teren de sport la Matias Romero, în centrul statului mexican Oaxaca (sud).

Irineo Mujica, conducătorul ONG-ului Popor fără frontiere, care a supervizat grupul, a subliniat că persoanele care vor să ajungă la frontiera americană ar trebui ”să o facă prin propriile mijloace”.

Citeşte şi: Un avion militar s-a prăbuşit în Coreea de Sud 

Acest ONG organizează din 2010 acest tip de caravane, cu scopul de a denunţa soarta migranţilor ce traversează Mexicul şi se expun multor pericole, între carteluri de droguri care-i răpesc sau omoară şi autorităţi care-i răscumpără.

Însă ea recunoaşte că a fost depăşită anul acesta de mărimea caravanei, în care călătoreau aproximativ 450 de copii, ”inclusiv numeroşi bebeluşi”, a declarat Mujica.

”O VIAŢĂ MAI BUNĂ”

Eduardo Arevalo, în vârstă de 26 de ani, a părăsit Salvadorul împreună cu soţia şi cei doi copii, care se joacă în mijlocul taberei improvizate. Arătând o rană la un picior, el spune că fuge de violenţa din ţara sa, după ce persoane au încercat să-l omoare.

El intenţionează să-şi continue drumul împreună cu familia până la frontieră şi să ceară azil în Statele Unite.

”Visul meu este să le ofer o viaţă mai bunăcopiilor mei, pentru ca ei să nu trăiască cu frica de a ieşi pe stradă”, afirmă tânărul

Administraţia Trump a dat asigurări că a avertizat Mexicul cu privire la desfăşurarea Gărzii Naţionale.

Marţi, la puţin timp anunţul-surpriză al lui Donald Trump, ambasadorul Mexicului în Statele Unute a anunţat că a cerut explicaţii autorităţilor americane.