DISTRIBUIȚI
YourNewsWire

Preşedintele american Donald Trump a declarat, vineri, că este pregătit să înceapă discuţiile cu oficialii iranieni oricând vor fi ei pregătiţi, chiar dacă a dat vina pe Teheran pentru atacurile asupra celor două petroliere în Golful Omanului, conform The Guardian.

„Vrem să îi aducem înapoi la masa negocierilor. Eu sunt gata când sunt şi ei”, a precizat Trump într-un interviu acordat Fox News, adăugând că nu se grăbeşte, scrie news.ro .


După ce a fost întrebat cum plănuieşte să gestioneze situaţia cu Iranul şi să oprească viitoare incidente, Trump a răspuns: „Vom vedea ce se va întâmpla”.

Citește și : Emmanuel Macron îl primeşte luni, la Paris, pe omologul său ucrainean

Preşedintele iranian Hassan Rohani a acuzat vineri Statele Unite de faptul că reprezintă o ”gravă ameninţare la adresa stabilităţii” regionale şi mondiale, după ce Washingtonul a acuzat Teheranul că este responsabil de atacuri care au vizat joi două petroliere la Marea Oman.

Această declaraţie are loc la puţin timp după ce Statele Unite au acuzat Iranul că este responsabil de atacuri care au vizat joi două petroliere – unul norvegian, iar celălalt japonez – la Marea Oman.
Aceste acuzaţii au fost respinse ca ”fără fundament” de Ministerul iranian de Externe.

Două petroliere au fost vizate joi de atacuri de origine nedeterimată la Marea Oman.

Potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, aceste atacuri au avut loc la mai puţin de 30 de mile marine de coastele iraniene.
Regiunea Golfului Persic se confruntă de peste o lună cu o escaladare a tensiunilor între Statele Unite şi Iran.

Citește și : Antonio Guterres cere o anchetă independentă în cazul petrolierelor din Marea Oman

Washingtonul, care îşi înăspreşte neîncetat sancţiunile economice impuse Teheranului, după ce s-a retras din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, şi-a multiplicat brusc, la începutul lui mai, desfăşurările militare în Orientul Mijlociu, acuzând regimul iranian că pregăteşte atacuri ”iminente” contra unor interese americane.