DISTRIBUIȚI
NBC News

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat joi că se opune modificării regulilor pentru viitoarele sale dezbateri cu Joe Biden, după un haotic prim duel televizat, notează AFP, potrivit agerpres.

Comisia însărcinată cu organizarea dezbaterilor electorale în Statele Unite a anunţat miercuri introducerea unor măsuri suplimentare pentru „a menţine ordinea” în cursul următoarelor două întâlniri faţă în faţă între candidaţii la Casa Albă.


Citește și : FBI strânge cooperarea cu agenţiile de spionaj pentru combaterea hackerilor

„De ce aş autoriza Comisia pentru Dezbateri Prezidenţiale să schimbe regulile pentru a doua şi a treia dezbatere când am câştigat-o uşor pe prima?”, a scris pe Twitter preşedintele american.

Liderul de la Casa Albă susţine – fără elemente concrete în sprijinul său – că el a fost marele învingător din confruntarea cu rivalul său democrat.

„Am câştigat fără discuţii dezbaterea, potrivit unei sinteze a sondajelor, etc.”, a afirmat el pe reţeaua socială preferată, fără alte explicaţii despre „et caetera”.

În pofida încercărilor repetate, Chris Wallace, experimentatul moderator de la Fox News, nu a reuşit să împiedice ca dezbaterea dintre cei doi candidaţi în vârstă de peste 70 de ani să scape de sub control.

Într-un interviu pentru The New York Times (NYT), Chris Wallace a spus că este „pur şi simplu întristat” de modul în care s-a desfăşurat dezbaterea. „Nu am trecut niciodată prin aşa ceva”, a declarat el. „Nu am crezut niciodată că lucrurile o vor lua razna în felul aceasta”, a adăugat jurnalistul.

Citește și : Rusia ajunge la aproape 9.000 de infectări zilnic

Celelalte două dezbateri prezidenţiale sunt prevăzute pe 15 octombrie la Miami, în Florida, şi pe 22 octombrie la Nashville, în Tennessee.

Vicepreşedintele republican Mike Pence o va înfrunta la rândul său pe candidata democraţilor la vicepreşedinţie, senatoarea Kamala Harris, pe 7 octombrie la Salt Lake City, în Utah.