DISTRIBUIȚI
http://uk.businessinsider.com

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a respins miercuri apelul unui înalt magistrat american de a revizui Constituţia prin abrogarea celui de-al doilea amendament, cel privind deţinerea de arme de foc, relatează AFP, potrivit agerpres.

„AL DOILEA AMENDAMENT NU VA FI ABROGAT NICIODATĂ!”, a ţinut să puncteze, într-un mesaj pe Twitter, liderul de la Casa Albă, în reacţie la apelul fostului judecător al Curţii Supreme John Paul Stevens.



Citește și: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe cel mai mare aeroport din Israel – FOTO/VIDEO

Acesta a recomandat marţi, într-un articol publicat în New York Times, abrogarea celui de-al doilea amendament – considerat „tabu” de susţinătorii dreptului de a purta arme de foc din America. Apelul său a survenit la trei zile după cea mai mare manifestaţie organizată vreodată în SUA împotriva armelor.

„Rareori în viaţa mea am fost martorul unui angajament civic pe măsura celui demonstrat de elevi şi susţinătorii lor sâmbătă la Washington şi în alte mari oraşe din SUA”, a scris Stevens, care are 97 de ani, dintre care 35 a fost judecător al instanţei supreme a Statelor Unite.

Astfel de manifestaţii „ilustrează amplul sprijin al populaţiei în favoarea unor legi care să reducă riscul uciderii de copii de şcoală şi a altor oameni”, a notat Stevens.

Fostul judecător s-a pronunţat pentru interzicerea armelor de asalt şi pentru creşterea vârstei legale de la care se pot cumpăra arme de foc de la 18 la 21 de ani, dar, în opinia sa, trebuie mers şi mai departe.

Citește și: Șeful Pentagonului știe care este scopul rușilor: ‘Vor să spargă unitatea NATO’

„Manifestanţii ar trebui să încerce să obţină o reformă mai eficace şi mai durabilă. Ar trebui să ceară abrogarea celui de-al doilea amendament”, a subliniat Stevens.

Cea mai importantă organizaţie de lobby în favoarea armelor din SUA, National Rifle Association (NRA), nu a întârziat să denunţe afirmaţia ca fiind o „idee radicală”, argumentând într-un comunicat difuzat marţi că membrii NRA, „la fel ca majoritatea populaţiei SUA şi a Curţii Supreme, cred în dreptul de autoapărare din al doilea amendament” şi vor continua să lupte „pentru apărarea acestei libertăţi fundamentale”.