DISTRIBUIȚI
Euronews

Preşedintele american Donald Trump a atacat-o vineri pe fosta ambasadoare a SUA în Ucraina, Marie Yovanovitch, care i-a răspuns chiar în timp ce era era audiată în Congres în cadrul anchetei privind potenţiala destituire a liderului de la Casa Albă, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Peste tot pe unde a trecut Marie Yovanovitch, lucrurile s-au terminat prost”, a scris preşedintele american pe Twitter, făcând referire la această diplomată pe care a rechemat-o brusc la Washington în luna mai, după ce a fost atacată de avocatul personal al lui Trump, Rudy Giuliani.


Citește și : Boris Johnson susține că nu există dovezi ale unei presupuse imixtiuni ruse în viața politică britanică

„Ea a început în Somalia, şi vedeţi ce s-a întâmplat acolo”, a adăugat el, făcând referire la această ţară din Cornul Africii căzută în haos din 1991.

„Un preşedinte american are dreptul absolut de a numit ambasadorii”, a mai scris Trump, dând asigurări că are „o politică străină foarte puternică şi foarte diferită ce cele ale administraţiilor precedente”.

La scurt timp, alesul democrat Adam Schiff, însărcinat cu ancheta care îl vizează pe Trump, i-a citit aceste mesaje diplomatei Marie Yovanovitch chiar în timp ce aceasta era chestionată în Camera Reprezentanţilor, în cadrul unei audieri transmise în direct la televiziune.

Acest atacuri sunt „foarte intimidante”, a comentat fosta ambasadoare în Ucraina, apărându-şi bilanţul.

„Nu cred că am avut astfel de puteri, nici la Mogadiscio, în Somalia, nici în altă parte. Şi cred că în cursul anilor mai degrabă am îmbunătăţit lucrurile pentru Statele Unite şi pentru ţările unde am fost în post”, a adăugat ea.

„Vreau să ştiţi, doamnă ambasadoare, că unii dintre noi luăm foarte în serios intimidarea martorilor”, a concluzionat Schiff.

Este vorba de „o intimidare a martorilor în direct din partea preşedintelui SUA”, a spus el apoi pe culoarele Congresului.

„Luăm în serios acest tip de intimidare a martorilor şi de obstrucţionare a anchetei”, a adăugat el, denunţând „campania de denigrare” şi „atacurile” care au vizat-o pe diplomată când ea era în post.

Citește și : Bloomberg investeşte 100 de milioane de dolari în publicitate online anti-Trump

La o întrebare a jurnaliştilor dacă acest lucru ar putea constitui un cap de acuzare, el nu a răspuns.

Democraţii controlează majoritatea Camerei Reprezentanţilor, care în procedura de destituire are responsabilitatea de a-şi exprima votul privind punerea sub acuzare, aşa-numitul ‘impeachment’.

Apoi Senatul, controlat în prezent de republicani, trebuie să se ocupe de gestionarea procesului. Dat fiind sprijinul puternic pe care se poate baza Donald Trump în cadrul partidului său, pare puţin probabil să poată fi destituit.