DISTRIBUIȚI
South China Morning Post

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat marţi că nu mai are o relaţie bună cu omologul său chinez, Xi Jinping, transmite dpa, scrie agerpres.

‘Am avut o relaţie excelentă cu preşedintele Xi. Îmi place de el, dar acum nu mai am aceleaşi sentimente. Nu am mai vorbit cu el de multă vreme’, a declarat Trump într-un interviu acordat reţelei de radio Fox Sports.


Citește și : China prelungeşte cu un an mandatul parlamentului din Hong Kong

Relaţiile între Washington şi Beijing sunt mai tensionate de când Trump a ajuns la Casa Albă. Iniţial, principalele motive de dispută au fost comerţul bilateral şi proprietatea intelectuală; ulterior, a intervenit pandemia de coronavirus pornită din oraşul chinez Wuhan. Preşedintele american a spus că este nemulţumit de cele întâmplate şi a sugerat că epidemia va avea consecinţe mai grave decât diferendele comerciale. ‘Lumea s-a închis, e o ruşine ce s-a întâmplat’, a adăugat el.

Cele două puteri sunt în dezacord şi în privinţa autonomiei Hong Kongului, a modului în care sunt tratate minorităţile din China, a expansiunii militare chineze în Marea Chinei de Sud, a intervenţiei SUA împotriva companiilor chineze din domeniul tehnologic şi a eforturilor de blocare a accesului Huawei pe pieţele 5G.

Citește și : Doi indivizi condamnaţi la închisoare în Iran pentru activităţi de spionaj în favoarea Israelului