DISTRIBUIȚI
Newsweek

Președintele american Donald Trump a transmis joi că o ambarcațiune a Marinei Statelor Unite a „distrus” o dronă iraniană care amenința nava americană în Strâmtoarea Hormuz, conform Reuters, potrivit mediafax.

Donald Trump a anunțat că drona zbura la o distanță mai mică de 1.000 de metri de nava USS Boxer.


„Acesta este cel mai recent act provocator și ostil al Iranului față de ambarcațiunile care operează în apele internațioale. Statele Unite își rezervă dreptul de a-și apăra personalul și interesele”, a declarat Donald Trump în cadrul unui eveniment de la Casa Albă.

Citește și : Vicepreşedintele american Mike Pence cere Arabiei Saudite să-l elibereze pe blogger-ul Raef Badaoui

„Drona a fost distrusă imediat”, a adăugat președintele american, fără să ofere mai multe detalii.

De asemenea, Pentagonul a transmis prin intermediul unui comunicat că nava USS Boxer a luat „măsuri defensive” împotriva unei drone, dar nu a menționat dacă aceasta aparținea Iranului.