DISTRIBUIȚI
Time Magazine
ORLANDO, USA - JUNE 18: US President Donald Trump speaks during a rally at the Amway Center in Orlando, Florida on June 18, 2019. President Donald Trump officially launches his 2020 campaign. (Photo by Eva Marie Uzcategui T./Anadolu Agency/Getty Images)

Rezerva Federală a SUA (Fed) şi şeful acesteia, Jerome Powell, au fost miercuri din nou ţinta unor tweet-uri devastatoare ale preşedintelui Donald Trump, care i-a calificat drept ”idioţi” pentru că nu reduc la zero rata dobânzii de referinţă, cum procedează Banca Centrală Europeană, scrie AFP, potrivit agerpres.

”Rezerva Federală ar trebui să aducă dobânzile la ZERO, sau chiar sub (zero), şi atunci noi am putea începe să ne refinanţăm datoria”, a menţionat Trump într-unul din mesajele sale matinale pe Twitter.


Citește și : Venezuela organizează exerciții militare de-a lungul graniței cu Columbia

”Statele Unite trebuie să plătească mereu dobânda cea mai mică. Fără inflaţie! Naivitatea lui Jay Powell şi a Rezervei federale nu ne permit să facem ceea ce fac alţii”, a adăugat liderul de la Casa Albă în acelaşi mesaj, în care s-a adresat responsabililor Fed cu termenul de ”idioţi”.

Nu este pentru prima dată când el critică Rezerva Federală, dar mesajele sale anterioare la adresa acestei instituţii, deşi foarte dure, nu au conţinut până acum astfel de invective.

Ultimul său mesaj vine şi în timp ce sondajele încep să arate că americanii sunt tot mai îngrijoraţi de starea economiei SUA, iar joi are loc o reuniune a Băncii Centrale Europene, care menţine de trei ani la 0% rata dobânzii de referinţă şi ar putea să o ducă într-o zonă negativă ca urmare a contextului economic dificil.

Citește și : Un avion de transport marfă s-a prăbușit în Ohio – Doi morți