DISTRIBUIȚI
The Independent

Preşedintele american Donald Trump l-a îndemnat marţi pe procurorul general Bill Barr să lanseze o investigaţie pentru corupţie asupra fiului rivalului său democrat Joe Biden, relatează dpa, potrivit agerpres

„Trebuie să-l determinăm pe procurorul general să acţioneze. Trebuie să acţioneze şi să acţioneze rapid”, a declarat Trump în cadrul unui interviu telefonic pentru Fox News, cerând ca concluziile să fie date publicităţii înainte de scrutinul de la 3 noiembrie.


Citește și : Singapore ‘dă drumu’ la nunţi’, dar toţi participanţii vor fi testaţi pentru coronavirus

„Trebuie să numească pe cineva”, a declarat Trump, răspunzând unei întrebări privind necesitatea ca Barr să numească un avocat special pentru a investiga informaţiile despre Hunter Biden publicate săptămâna trecută de New York Post.

Ziarul a relatat că a interceptat o serie de e-mailuri obţinute de pe un laptop pe care Hunter Biden l-ar fi lăsat la reparat, sugerând că Joe Biden şi-a folosit fosta poziţie de vicepreşedinte pentru a-şi îmbogăţi fiul.

Joe Biden a negat că ar fi făcut ceva nepotrivit, afirmând că nu a vorbit cu fiul lui despre afacerea sa.

Citește și : Rusia face un compromis major de dragul tratatului New START

Alte media au pus sub semnul întrebării autenticitatea conţinutului laptopului.

Trump a mai cerut şi anterior ca procurorul general să ancheteze familia Biden înainte de alegeri, precum şi alţi oponenţi politici, printre care şi fostul preşedinte Barack Obama.