DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele american Donald Trump a nominalizat un vechi membru al Partidului Republican pentru poziţia de ambasador în Australia, a anunţat Casa Albă, care speră să ocupe acest post diplomatic cheie rămas vacant de doi ani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Numirea lui Arthur B. Culvahouse, avocat şi consilier al fostului preşedinte american Ronald Reagan, va trebuit confirmată de Senat.


Citeşte şi: Incident între avioane din SUA și Rusia deasupra Mării Negre – VIDEO

Australia este un aliat-cheie al SUA în regiunea Asia Pacific, de o importanţă strategică, unde China depune eforturi pentru a-şi spori influenţa, în special în Marea Chinei de Sud, aflată în dispută.

În februarie, Trump l-a ales pe comandantul trupelor americane din Pacific, amiralul Harry Harris, ca ambasador în Australia, dar apoi l-a trimis în Coreea de Sud, în contextul amplificării tensiunilor cu Coreea de Nord în legătură cu programele sale nuclear şi balistic.

Citeşte şi: După 2 ani de la alegerea lui Trump, americanii sunt chemaţi la vot

În 2016, Culvahouse a condus campania lui Mike Pence pentru a fi desemnat de către Partidul Republican pentru postul de vicepreşedinte.

În 1989, Reagan l-a decorat pe Culvahouse cu Medalia de Onoare pentru Serviciul Cetăţeanului, a precizat Casa Albă în comunicatul transmis luni.