DISTRIBUIȚI
Republican-American

Preşedintele Donald Trump i-a avertizat pe americani să se pregătească pentru „cea mai grea săptămână”, după ce numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 a depăşit 300.000 şi au fost înregistrate circa 8.500 de decese, potrivit news.ro .

Trump a avertizat că următoarele două săptămâni vor fi „cele mai grele” în lupta SUA pentru a combate coronavirusul şi a spus că va trimite mii de militari în statele americane cele mai afectate, precum şi ajutoare medicale, pentru a le sprijini.


Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

„Aceasta va fi probabil cea mai grea săptămână, între săptămâna asta şi săptămâna viitoare, şi vor fi mulți morţi, din păcate, dar mult mai puţine decât dacă asta nu ar fi fost făcut, dar vor fi”, a declarat Trump, sâmbătă, la o conferinţă susţinută la Casa Albă

Preşedintele a proclamat hidroxiclorochina drept antidot pentru Covid-19. Substanţa folosită pentru tratarea Ebola ar putea fi „unul dintre elementele importante care pot schimba jocul”, a spus el, însă nu există dovezi că acesta ar fi tratamentul.

„Trebuie să redeschidem ţara. Nu vrem să facem asta pentru luni şi luni şi luni”, a mai spus el.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

New York este regiunea cea mai afectată din SUA, cu mai mult de 113.000 de cazuri şi 3.500 de decese înregistrate de la depistarea coronavirusului aici. Acesta reprezintă aproximativ un sfert din totalul deceselor înregistrat în Statele Unite. În ultimele 24 de ore, aici au fost înregistrate 630 de decese.

Guvernatorul Andrew Cuomo a mulţumit Chinei pentru ventilatoarele trimise şi anunţat că statul pe care îl conduce a primit 1.000 de astfel de echipamente din partea miliardarilor Joseph şi Clara Tsai şi a fondatorului Alibaba, Jack Ma.