DISTRIBUIȚI

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro l-a catalogat pe omologul său american Donald Trump drept ”noul Hitler al politicii internaţionale”, marţi, într-un discurs pe care l-a susţinut la Caracas, scriu Le Monde şi The Associated Press.

”Acest magnat crede că lumea îi aparţine, însă nimeni nu ameninţă Venezuela”, a subliniat preşedintele venezuelean.


Maduro a răspuns astfel discursului virulent pe care Donald Trump l-a susţinut marţi la Adunarea Generală a ONU.

Pe de altă parte, preşedintele american a apreciat că această criză din Venezuela şi violenţele din această ţară sunt ”total inacceptabile”, relatează The Associated Press.

”Nu ne putem mulţumi să privim”, a subliniat el.

Trump i-a îndemnat marţi pe liderii lumii să contribuie la restaurarea ”democraţiei şi libertăţilor politice” în Venezulea, dând ca aexemplu această ţară sud-americană.

Maduro i-a replicat acuzându-l că l-a ameninţat cu asasinarea, în pofida faptului că Trump nu a făcut acest lucru.

Şeful statului venezuelean, care nu a participat la Adunarea Generală a ONU, a catalagot, la Caracas, discursul lui Trump drept ”o agresiune din partea noului Hitler al politicii internaţionale, domnul Donald Trump, împotriva poporului Venezuelei”.

”Nimeni nu ameninţă Venezuela şi nimeni nu deţine Venezuela”, a spus Maduro.

El a adăugat că el a înţeles că, în acest discurs, ”Donald Trump l-a ameninţat astăzi (marţi) pe preşedintele republican bolivarian al Venezuelei cu moartea”.

Însă Trump a declarat marţi, în primul său discurs la ONU, că Statele Unite sunt ”pregătite să ia noi măsuri” împotriva Venezuelei.

Ministrul venezuelean de Externe Jorge Arreaza a condamnat, la rândul său, la ONU, declaraţiile lui Trump, însă a refuzat să răspundă la întrebări, într-o conferinţă de presă, pe tema criticilor formulate la ONU de către ceilalţi lideri ai lumii prezenţi la a 72-a Adunare generală a Organizaţiei.