DISTRIBUIȚI
CNBC.com

Donald Trump i-a adus miercuri un omagiu „geniului” Elon Musk, creatorul maşinilor electrice Tesla şi al companiei spaţiale SpaceX, într-un interviu în care preşedintele american cere să fie apăraţi marii investitori din istorie, relatează AFP, potrivit agerpres.

„El este bun la rachete, de fapt. Nu am mai văzut motoare care să aterizeze fără aripi, fără nimic. Ele aterizează”, a declarat Donald Trump pentru postul de televiziune CNBC de la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.


Citește și : Trump îi cere Gretei Thunberg să se concentreze pe poluarea altor state, nu pe cea a Americii

„Am fost îngrijorat pentru el, deoarece este unul dintre marile noastre genii. Trebuie să ne protejăm geniul. Trebuie să îl protejăm pe Thomas Edison şi trebuie să protejăm toate geniile, care au inventat becul, roata şi toate acestea”, a explicat Donald Trump.

Agenţia France Presse comentează că roata a fost probabil inventată cu circa 3.500 de ani înaintea erei noastre, în Mesopotamia.

„El este unul dintre cei mai inteligenţi dintre noi, iar noi vrem să îi preţuim pe aceşti oameni”, a spus preşedintele american, care a salutat activitatea lui Elon Musk cu Tesla, care va deschide „o foarte mare uzină” în SUA.

Citește și : Şeful Statului Major francez vorbeşte despre asasinarea lui Soleimani: ‘Nu a fost o idee bună!’

Capitalizarea Tesla este acum mai mare decât cele ale unor constructori istorici precum General Motors şi Ford. În ceea ce priveşte SpaceX, ea este prima companie care reutilizează primele trepte ale rachetelor sale (Falcon 9), care revin la o aterizare pe verticală după lansare, în loc să ajungă în ocean.

SpaceX asigură din 2012 alimentarea Staţiei Spaţiale Internaţionale pentru NASA, iar în următoarele luni ar urma să devină prima companie privată care transportă astronauţi. Ea domină piaţa lansărilor de sateliţi privaţi.