DISTRIBUIȚI
World Pro News

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că starea sa de sănătate este foarte bună, după ce sâmbătă a trecut prin ceea ce a spus că a fost prima fază a examenului său medical anual, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Într-o postare duminică pe Twitter, Donald Trump a spus că a început ‘prima fază a examenului medical anual’, la Centrul medical militar Walter Reed, unde sunt ‘unii din cei mai buni doctori din lume’.


Citește și : Trump a început controlul medical anual

‘Totul foarte bine (grozav!). Voi finaliza anul viitor!’, a adăgat el pe Twitter.

‘Anticipând un foarte ocupat 2020, Preşedintele profită de avantajul unui weekend liber aici în Washington, D.C., pentru a începe părţi din examenul său medical anual de rutină la Walter Reed’, a anunţat sâmbătă secretarul de presă a Casei Albe, Stephanie Grisham, într-un comunicat.

Ea a precizat că preşedintele a făcut de asemenea o vizită membrilor personalului medical, mulţumindu-le pentru modul în care îi îngrijesc pe militari, şi s-a întâlnit cu familia unui soldat rănit în Afganistan.

Stephanie Grisham nu a oferit detalii despre examenele medicale sau analizele de laborator la care a fost supus Trump în cea de-a noua sa vizită la centrul medical.

Vizita neaşteptată a lui Trump a declanşat întrebări pe reţelele sociale, dat fiind că a intervenit cu câteva mai devreme decât controlul medical în trecut.

Preşedintele nu a vorbit cu reporterii nici înainte, nici după vizita la centrul medical.

Citește și : Acord istoric pentru schimbarea Constituţiei din Chile: un referendum va avea loc în aprilie 2020

Casa Albă este cea care stabileşte ce informaţii vor fi făcute publice în urma controlului medical.

În luna februarie, preşedintele a fost declarat într-o ‘stare de sănătate foarte bună’ de către doctorul Casei Albe, în urma controalelor medicale.

Donald Trump, cunoscut ca mare amator de hamburgeri şi fripturi bine pătrunse, dar şi ca având o aversiune faţă de sala de sport, a câştigat în greutate faţă de examenul medical din 2017, depăşind pragul obezităţii.