DISTRIBUIȚI
NDTV.com

Preşedintele american Donald Trump a declarat că pieţele s-ar „prăbuşi” dacă el ar fi destituit în urma unor declaraţii ale fostului său avocat care s-a întors împotriva sa, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Dacă aş fi vreodată destituit, cred că pieţele s-ar prăbuşi, iar fiecare ar deveni mai sărac”, a afirmat Trump ca răspuns la o întrebare în timpul unei emisiuni transmise joi de postul de televiziune Fox.


Citeste si: Atacul cu cutitul din Paris a fost revendicat de Stat Islamic – VIDEO

„Nu ştiu cum ar putea fi destituit cineva care face o muncă grozavă”, a adăugat el.

Presiunea este tot mai mare asupra preşedintelui american după ce fostul său avocat personal Michael Cohen a afirmat sub jurământ că a cumpărat, la solicitarea lui Donald Trump, tăcerea a două presupuse prostituate „pentru a influenţa alegerile” prezidenţiale din 2016.

Citește și: Abu Bakr al-Baghdadi cere continuarea ‘jihadului’

Michael Cohen, acuzat de încălcarea legislaţiei privind finanţarea campaniilor electorale, a pledat vinovat în cadrul unui acord cu autorităţile, care l-ar putea face să colaboreze cu procurorul special Robert Mueller, însărcinat cu sensibila anchetă privind presupusa implicare a Rusiei în alegeri.

Casa Albă a dat asigurări încă de miercuri că Trump „nu este deloc îngrijorat” de eventuale dezvăluiri pe care le-ar putea face Michael Cohen.