DISTRIBUIȚI
The Telegraph

Cu ocazia Micului Dejun cu Rugăciune Naţională, un eveniment cu o tradiţie de peste 60 de ani, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, le-a promis joi credincioşilor că nu îi va dezamăgi, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Nu vă voi dezamăgi. Niciodată. Vă pot spune asta”, şi-a început Trump discursul în faţa a 1000 de persoane adunate la eveniment. Printre acestea s-au aflat mai mulţi membri ai cabinetului; Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA; lideri religioşi şi reprezentanţi ai unor organizaţii de caritate.


Citește și : Rusia se oferă să ajute SUA în convorbirile de pace cu talibanii din Afganistan

Preşedintele a spus că americanii sunt „binecuvântaţi să trăiască pe un tărâm al credinţei, unde totul este posibil” şi a remarcat că marţi, când a rostit aceste cuvinte în discursul despre starea naţiunii, „toată lumea din încăpere s-a ridicat în picioare şi a aplaudat”, ca o expresie a reînnoirii „dragostei şi loialităţii noastre, unii faţă de ceilalţi”.

El le-a cerut americanilor să deschidă un drum nou „unindu-se în rugăciune”.

Remarcând prezenţa pastorului Andrew Brunson, eliberat din Turcia anul trecut, Trump a susţinut – desfăcându-şi braţele şi privind în sus – că eliberarea „a fost un miracol”.

A fost a treia oară când Donald Trump a luat cuvântul la Micul Dejun cu Rugăciune Naţională. De fiecare dată, el şi-a repetat promisiunile din campania electorală, inclusiv cea de a numi la Curtea Supremă a SUA judecători conservatori şi de a „proteja creştinătatea”. Trump, care este prezbiterian, se bucură de popularitate în rândul albilor de confesiuni evanghelice.

Citește și : Merkel: Germania nu va deveni dependentă de gazele ruseşti

Micul dejun cu rugăciune a fost organizat anual de Congresul american şi de organizaţii religioase începând din anii 1950 şi la el au participat de atunci toţi preşedinţii Statelor Unite.