DISTRIBUIȚI
Star Tribune

Preşedintele american Donald Trump a criticat vehement miercuri „teoriile complotului” potrivit cărora Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, ar fi înlocuită de o sosie în unele deplasări oficiale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste zvonuri, care au mai circulat pe reţelele sociale de-a lungul timpului, au fost relansate după o vizită efectuată vineri de cuplul prezidenţial în Alabama, stat din sudul SUA, unde cel puţin 22 de oameni au murit la începutul acestei luni în două violente tornade.


Citește și : Rusia va începe operarea la întreaga capacitate a două noi termocentrale în Crimeea (surse Reuters)

Sub cuvântul-cheie #FakeMelania (FalsaMelania), mai mulţi internauţi au postat imagini care demonstrează, în opinia lor, că femeia care apare lângă Donald Trump nu era de fapt soţia sa.

„Fake News au fotoshopat poze cu Melania şi au propagat teorii ale complotului conform cărora în realitate nu ea s-a aflat alături de mine în Alabama şi în alte părţi”, a transmis Trump pe Twitter, fără a preciza la cine se referă în acest caz prin termenul „Fake News”. „Nebunia lor se accentuează pe zi ce trece!”, a adăugat preşedintele.

Citește și : DaVinci500/ Italia discută cu Franţa pentru a „prelua” Mona Lisa, glumeşte Matteo Salvini

Purtătoarea de cuvânt a lui Trump, Stephanie Grisham, şi-a exprimat încă de luni indignarea că sunt colportate astfel de zvonuri în mijlocul unei tragedii. „E o ruşine”, a denunţat ea pe reţeaua Twitter.