DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele american Donald Trump a cerut încă o dată luni încheierea anchetei procurorului special Robert Mueller referitoare la o posibilă înţelegere între echipa sa de campanie şi Rusia, estimând că ancheta este ”discreditată”, relatează AFP, potrivit agerpres.

”O ruşine pentru America”, a scris Trump pe Twitter, evocând condiţiile în care unul dintre consilierii săi, Carter Page, a fost plasat sub supravegherea FBI-ului.


”Ei ar trebui să abandoneze acum vânătoarea de vrăjitoare discreditată a lui Mueller”, a adăugat preşedintele american, aflat sub tirul criticilor de o săptămână din cauza declaraţiilor sale considerate prea conciliante faţă de omologul său rus, Vladimir Putin.

Citește și : Trump spune că ‘nu a cedat nimic’ la întâlnirea cu Putin

Mueller, fost director al FBI în perioada 2001-2013, în timpul preşedinţilor George W. Bush şi Barack Obama, încearcă să stabilească dacă a existat vreo înţelegere între Moscova şi echipa de campania a lui Trump în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016 şi dacă liderul de la Casa Albă se face vinovat de obstrucţionarea justiţiei.

Doisprezece agenţi ruşi au fost recent inculpaţi pentru că au piratat calculatoare ale Partidului Democrat. Patru membri ai campaniei din 2016 a lui Trump sunt de asemenea urmăriţi în justiţie, dar pentru delicte care nu au o legătură directă cu o eventuală înţelegere cu Rusia.

Liderul de la Casa Albă, care contestă orice nereguli, denunţă constant ”o vânătoare de vrăjitoare” împotriva sa.

Citește și : China: Premierul Li Keqiang cere o investigație în cadrul industriei de vaccinuri