DISTRIBUIȚI
Salon

Preşedintele american Donald Trump a cerut marţi ca toate procesele declanşate de ancheta procurorului special Robert Mueller asupra amestecului Rusiei în alegerile din 2016 din SUA să fie anulate şi a sugerat că ar putea sesiza justiţia în legătură cu această chestiune, relatează Reuters, scrie agerpres.

„Tot ce are de-a face cu această investigaţie frauduloasă este puternic pătat şi, în opinia mea, ar trebuie anulat”, a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter.


Citește și : Zoran Milanovic promite să se bată cu corupția din Croația

„Dacă nu eram preşedinte, aş da în judecată pe toată lumea de peste tot. Dar poate că încă o voi face”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

Trump a făcut aceste comentarii cu câteva ore înainte de o conferinţă telefonică între avocaţii unui fost consilier al preşedintelui, Roger Stone, şi procurori. Stone a fost găsit vinovat pentru că a minţit Congresul, dar şi pentru obstrucţionarea justiţiei şi corupere de martori.

Procurorii au cerut iniţial ca Stone să fie condamnat la o pedeapsă cuprinsă între şapte şi nouă ani de închisoare în acest caz, dar după ce Trump a condamnat public solicitarea, spunând că este „nedreaptă”, Departamentul de Justiţie a diminuat-o. Acest fapt a declanşat o undă de şoc la Washington şi i-a determinat pe toţi cei patru procurori să renunţe la caz, iar unul chiar să părăsească procuratura.

Şase persoane din anturajul mai mult sau mai puţin apropiat al lui Donald Trump au fost inculpate sau condamnate în urma anchetei privind Rusia pe care a condus-o procurorul special Robert Mueller şi care a tulburat prima jumătate a mandatului miliardarului american.

Citește și : Israelul construiește o gară în apropiere de Zidul Plângerii

În primăvara lui 2019, Robert Mueller a prezentat un raport de aproape 450 de pagini care l-a exonerat pe Trump de suspiciunile de înţelegere secretă cu Moscova. Însă el a spus că nu poate să îl exonereze pe preşedinte şi de suspiciunile că a obstrucţionat justiţia.