DISTRIBUIȚI
WFAA.com

Preşedintele american Donald Trump a avertizat duminică, după un anunţ făcut de Phenian privind un „test foarte important” la o bază de lansare, că liderul nord-coreean Kim Jong Un riscă să piardă „totul” dacă „va acţiona ostil”, relatează agenţiile internaţionale de presă, scrie agerpres.

„Kim Jong Un este prea inteligent şi are mult prea mult de pierdut, de fapt totul, dacă va acţiona în mod ostil”, a scris Trump pe Twitter.


Citește și : Incident armat în apropierea Palatului prezidențial de la Ciudad de Mexico – Patru morți

„El a semnat un puternic acord de denuclearizare cu mine în Singapore. Nu vrea să îşi anuleze relaţia privilegiată cu preşedintele Statelor Unite sau să se amestece în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie” 2020, a mai atras atenţia liderul de la Casa Albă.

„Coreea de Nord, sub conducerea lui Kim Jong Un, are un potenţial economic enorm, dar trebuie să se denuclearizeze, aşa cum a promis. NATO, China, Rusia, Japonia şi întreaga lume este unită în privinţa acestei chestiuni!”, a mai postat Trump pe Twitter.

Citește și : Ucraina a ajuns la un acord de principiu cu FMI pentru un împrumut de 5,5 miliarde de dolari

Comentariile sale vin după ce Coreea de Nord a anunţat duminică faptul că a finalizat „un test foarte important” la o bază de lansare. Phenianul a efectuat o serie de lansări de rachete balistice în mare în ultimele luni, în contextul blocajului din negocierile în dosarul nuclear cu Washingtonul.