DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că SUA a început negocierile cu Coreea de Sud privind costul apărării, transmite Reuters. Ministerul de externe de la Seul a dezminţit informaţia, potrivit agerpres.

„Au început discuţiile pentru suplimentarea în continuare a plăţilor către Statele Unite. Coreea de Sud este o ţară foarte bogată, care acum se simte obligată să contribuie la apărarea militară furnizată de Statele Unite ale Americii”, a scris Trump pe Twitter.


Citește și : SUA şi Turcia vor înfiinţa un centru de operaţiuni comune pentru nordul Siriei

Într-un alt mesaj, liderul de la Casa Albă a reamintit că deja sud-coreenii „au fost de acord să plătească substanţial mai mult Statelor Unite pentru a se apăra de Coreea de Nord. Timp de multe decenii, până acum, SUA au fost plătite foarte puţin de Coreea de Sud, dar anul trecut, la cererea Preşedintelui Trump, Coreea de Sud a plătit 990.000.000 de dolari”.

La scurt timp după mesajele respective, ministerul de externe sud-coreean a comunicat că discuţiile privind Acordul de Măsuri Speciale (SMA) nu au început încă.

„Este nepotrivit să comentăm remarcile în mediile sociale ale unui şef de stat străin”, a arătat ministerul, care a precizat că „Negocierea celui de-al 11-lea SMA nu au fost încă lansate oficial”.

Citește și : Stoltenberg: NATO nu poate ignora ascensiunea Chinei

SMA se referă la împărţirea costurilor pentru staţionarea în Coreea de Sud a aproximativ 28.500 de militari americani. Comunicatul oficial reaminteşte că luna trecută, când consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a făcut o vizită la Seul, s-a convenit ca negocierile să se desfăşoare în mod „rezonabil şi corect”.