DISTRIBUIȚI

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat sâmbătă că mai mulți lideri talibani ar fi urmat să ajungă în SUA, la Camp David, împreună cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, însă reuniunea a fost anulată, potrivit CNN, scrie mediafax.

Președintele american a scris pe Twitter că a decis să renunțe la această întâlnire după ce talibanii au revendicat atacurile din ultimele zile de la Kabul, care au dus inclusiv la moartea unui militar american.


Citește și : Franța va continua eforturile pentru ca Iranul să respecte pe deplin Acordul nuclear din 2015

„Necunoscut pentru aproape nimeni, eu și principalii lideri talibani și, separat, președintele Afganistanului, urmam să ne întâlnim în mod secret la Camp David duminică”, a scris Trump pe Twitter. „Din păcate, pentru a-și crea un avantaj, au decis să organizeze un atac la Kabul, care a dus la moartea unuia dintre soldații noștri, dar și a altor 11 persoane”, a adăugat liderul de la Washington.

„Am anulat imediat întâlnirea și negocierile de pace”, a mai spus el.

Președintele american a făcut referire la liderii talibanilor, pe care i-a condamnat pentru că ar fi crezut că aceste atacuri le vor îmbunătăți poziția în cadrul negocierilor.

„Ce fel de oameni sunt aceia care ar ucide atâtea persoane pentru a-și întări poziția în negocieri?”, a scris el pe Twitter. „Nu au făcut asta, doar au înrăutățit situația”, a adăugat Donald Trump.

Anunțul președintelui american vine în contextul în care Statele Unite și talibanii erau aproape de încheierea unui acord de pace. Trimisul special al Statelor Unite pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a mers săptămâna aceasta în capitala Qatarului, Doha, pentru reluarea negocierilor cu talibanii.

Citește și : Corbyn nu va susține alegerile dacă Johnson nu respectă legea care blochează Brexit-ul fără acord

La începutul săptămânii, acesta a declarat că Statele Unite ajunseseră la un acord „de principiu” cu talibanii, care ar fi urmat să fie aprobat de președintele Trump. Acesta a adăugat că, potrivit acordului de principiu, Statele Unite ar urma să își retragă trupele din cinci baze din Afganistan dacă talibanii vor respecta condițiile impuse în cadrul documentului.

Cu toate acestea, în urma atacurilor petrecute săptămâna aceasta, Donald Trump a pus la îndoială acest acord. „Dacă nu pot fi de acord cu o încetare a focului în timpul acestor negocieri foarte importante de pace și sunt capabili să ucidă 12 oameni nevinovați, atunci, cel mai probabil, nu au puterea de a negocia un acord semnificativ. Câte decenii mai sunt dispuși să lupte?”, a adăugat liderul de la Casa Albă.