DISTRIBUIȚI
cnn.ro

Ancheta procurorului special Robert Mueller cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi echipa de campanie a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2016 ‘este total discreditată’, a afirmat preşedintele american vineri dimineaţa, potrivit AFP, potrivit agerpres.

‘Problema cu ancheta lui Mueller este că toată lumea are conflicte de interese’, a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor pe peluza de la Casa Albă, adăugând că el vede această anchetă ca fiind ‘total discreditată’.


Citește și : SUA: Trump impune tarife vamale de 25% pentru importuri chineze în valoare de 50 de miliarde de dolari

‘Vestea bună este că eu nu am făcut nimic rău, nu a existat nicio complicitate, niciun fel de obstrucţionare a justiţiei’, a afirmat el.

Preşedintele american a reacţionat, între altele, la apariţia joi a unui raport cu privire la ancheta ex-directorului FBI, James Comey, în 2016, care a concluzionat că acesta din urmă a fost ‘insubordonat’, dar imparţial.

Demiterea lui Comey de către Donald Trump a dus la numirea unui procuror special, Robert Mueller, pentru a stabili îndeosebi dacă această decizie prezidenţială constituie sau nu o obstrucţionare a justiţiei.

Potrivit preşedintelui american, eventualele abuzuri comise de Comey şi echipa sa subminează credibilitatea anchetei privind presupusa ingerinţă a Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016.

În acelaşi timp, preşedintele american a declarat vineri că a ‘rezolvat în mare măsură’ problema nucleară nord-coreeană, asigurând că a stabilit o linie directă de comunicare cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, cu care împărtăşeşte o ‘bună alchimie’.

Citește și : Suedia: Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că spiona refugiaţi tibetani în folosul Chinei

‘Am rezolvat această problemă, această problemă este în mare măsură rezolvată’, a insistat el în aceeaşi conferinţă de presă, referindu-se la programul nuclear al Coreei de Nord. ‘I-am dat un număr direct, la care poate să mă sune dacă întâmpină vreo dificultate şi eu îl pot suna, suntem în contact. Este un lucru bun’, a adăugat Donald Trump.

Preşedintele american a spus că s-ar putea să-i telefoneze lui Kim Jong Un duminică, informează Reuters. ‘Voi suna de fapt în Coreea de Nord’, a spus Trump, întrebat într-un interviu pentru Fox News despre ce va face de Ziua Tatălui, sărbătorită duminică în SUA.

După criticile din ultimele zile, Donald Trump a declarat că întâlnirea sa istorică cu Kim Jong Un, la 12 iunie, permite punerea în aplicare a unui ‘proces foarte puternic de verificare’ a dezafectării arsenalului nuclear nord-coreean.

Întrebat de o jurnalistă despre încălcările drepturilor omului în Coreea de Nord, Donald Trump a răspuns: ‘Nu vreau să văd ca o armă nucleară să vă distrugă sau să vă distrugă familia’.

‘Când am sosit, oamenii au crezut probabil că vom merge la război împotriva Coreei de Nord’, a subliniat el. Ei credeau că ‘Trump a venit şi va începe să lanseze bombe peste tot. Dar este de fapt contrariul. (…) Construim o armată atât de puternică încât nimeni nu ne va face probleme, dar ştiţi ceva, eu nu vreau să o folosesc niciodată!’, a afirmat Donald Trump.

‘Ne-am întâlnit, ne-am înţeles. Ne-a dat multe’, a menţionat liderul de la Casa Albă, referindu-se la Kim Jong Un.

‘Avem de acum o relaţie bună cu Coreea de Nord’, a spus de mai multe ori preşedintele american într-un lung interviu pentru canalul Fox News, urmat de o conferinţă de presă pe peluza Casei Albe.

Citește și : UE trimite o echipă de observatori la alegerile din Pakistan

Întrebat de un ziarist dacă ‘suntem aproape să-l vedem pe Kim Jong Un la Casa Albă’, Donald Trump a răspuns: ‘Se poate întâmpla, da’, după care a adoptat un ton semiglumeţ: ‘El este un lider forte. Nu lasă pe nimeni să gândească altfel. Vorbeşte şi poporul său ia poziţie de drepţi. Aş vrea ca poporul meu să facă acelaşi lucru’. Mai târziu, Trump a spus că a glumit. ‘Nu înţelegeţi sarcasmul?!’, s-a arătat el indignat.