DISTRIBUIȚI
© Facebook / Whiteman Air Force Base

Preşedintele Donald Trump a ameninţat duminică Iranul cu distrugerea în cazul în care acest stat atacă interesele americane, într-o postare pe Twitter care stârneşte îngrijorare despre un potenţial conflict între cele două state, într-o perioadă în care tensiunile din relaţia bilaterală au escaladat, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Dacă Iranul doreşte să se lupte, va fi sfârşitul oficial al Iranului. Fără ameninţări, vreodată, la adresa SUA”, a avertizat liderul de la Casa Albă.


Citește și : Deputat republican : Trump prezintă un comportament care îndeplinește pragul de punere sub acuzare

Tensiunile dintre Washington şi Teheran s-au exacerbat după ce SUA au anunţat desfăşurarea în Golf a portavionului Abraham Lincoln şi a bombardierelor B-52, invocând existenţa unor ameninţări din partea Iranului la adresa trupelor şi a intereselor sale. Trump a înăsprit sancţiunile economice la adresa Iranului, pe lângă întărirea prezenţei militare americane în regiune.

Teheranul a calificat manevrele SUA drept un război psihologic şi un joc politic.

Citește și : O rachetă a căzut în Zona verde din Bagdad – Nu au fost înregistrate victime

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a minimalizat sâmbătă posibilitatea unui noi război în regiune. La încheierea unei vizite în China, Zarif s-a declarat „sigur (…) că nu va exista un război deoarece noi nu dorim conflict şi pentru că nimeni nu îşi face iluzii în privinţa capacităţii sale de a înfrunta Iranul în regiune”, conform agenţiei Irna, citată de AFP.