DISTRIBUIȚI
Politico

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va suspenda Congresul, forul legislativ al SUA, pentru a forţa confirmarea unor judecători şi alte nominalizări, în baza unui articol din Constituţie care nu a fost aplicat niciodată până acum, relatează AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

„Practica actuală de a părăsi oraşul, menţinând doar pretinse sesiuni pro-forma, reprezintă o neglijenţă în serviciu pe care poporul american nu şi-o poate permite în timpul acestei crize”, a declarat furios Trump la briefingul său cotidian de la Casa Albă consacrat crizei coronavirusului.


Citește și : Trump afirmă că SUA au depăşit vârful îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: ‘Bătălia continuă!’

„Este o cacealma şi toată lumea ştie asta, şi este aşa de mult timp”, a adăugat Trump.

Niciun preşedinte al SUA nu şi-a folosit până acum autoritatea de a suspenda ambele Camere ale legislativului.

În condiţiile în care guvernul şi experţii în domeniul sanitar le-au recomandat americanilor să stea acasă pentru a evita propagarea coronavirusului, mare parte din congresmeni au plecat din Washington, iar Camera Reprezentanţilor şi Senatul organizează în mod regulat sesiuni „pro-forma”, întâlniri scurte la care iau parte doar o parte din legislatori şi care pot dura şi mai puţin de un minut.

Totuşi, conform unui articol din Constituţia SUA, atât timp cât aceste sesiuni au loc cu regularitate, preşedintele nu poate face singur numiri în posturi.

Citește și : Guterres consideră că doar un vaccin anti-coronavirus ar permite revenirea la normalitate

Miercuri, Trump s-a plâns că unii dintre cei pe care i-a nominalizat au aşteptat luni de zile să fie confirmaţi şi a ameninţat că va forţa Congresul să-şi suspende şedinţele, adăugând că, deşi probabil o astfel de decizie va fi contestată în justiţie, este convins că va avea câştig de cauză. O acţiune în justiţie ar putea dura însă câteva luni, notează Reuters.

Liderul de la Casa Albă, care vizează să fie reales la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a mai spus că cei pe care i-a nominalizat vor contribui la combaterea pandemiei, fără a explica în ce fel.