DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Donald Trump a prezentat sâmbătă noi măsuri prin care se acordă asistenţă milioanelor de americani ameninţaţi de spectrul şomajului şi al evacuării din locuinţele închiriate ca urmare a crizei generate de pandemia de COVID-19, măsuri adoptate prin ordine executive în absenţa convenirii unui acord în Congres, informează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

„Ajunge, vom salva locurile de muncă americane şi vom veni în ajutorul muncitorilor americani”, a declarat preşedintele Donald Trump în cadrul unei conferinţe de presă organizate la terenul său de golf din Bedminster, New Jersey.


Citește și : Premierul libanez Hassan Diab vrea să propună organizarea de alegeri anticipate

În contextul în care SUA depăşesc pragul de 5 milioane de persoane contaminate cu COVID-19 şi înregistrează un bilanţ de peste 160.000 de decese, Casa Albă şi aleşii democraţi din Congres au negociat timp de două săptămâni pentru a conveni un nou plan de amploare destinat susţinerii economiei. La mai puţin de trei luni până la scrutinul prezidenţial, aceste discuţii nu au produs însă niciun rezultat.

Preşedinte SUA a semnat patru ordine executive care prevăd reducerea costurilor salarizării, o indemnizaţie suplimentară de şomaj de 400 de dolari pe săptămână, măsuri de protecţie pentru chiriaşii ameninţaţi cu evacuarea şi amânarea rambursărilor în cazul împrumuturilor făcute de studenţi.

Primul document prevede îngheţarea costurilor salariale pentru americanii ale căror salarii nu depăşesc 100.000 de dolari pe an. „Dacă ies învingător pe 3 noiembrie, intenţionez să anulez aceste costuri”, a promis Trump, care nu stă prea bine în sondaje.

Citește și : Pompeo va semna la Varşovia un contract privind creşterea prezenţei militare a SUA în Polonia

Al doilea ordin cere agenţiilor pentru Locuinţe, Sănătate şi Centrului pentru combaterea bolilor să „se asigure că locatarii şi proprietarii pot rămâne în locuinţele lor”.

Al treilea document prelungeşte până la sfârşitul anului ajutorul suplimentar acordat şomerilor, în timp ce ultimul decret suspendă rambursarea împrumuturilor făcute de studenţi până la sfârşitul anului şi reduce dobânda la 0%.