DISTRIBUIȚI

Mai multe televiziuni americane au decis joi seară să întrerupă difuzarea în direct a declaraţiilor preşedintelui Donald Trump, considerând că acesta dezinformează populaţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timp ce numărarea voturilor continuă, Donald Trump tocmai a spus de la Casa Albă că va câştiga ”cu uşurinţă” dacă ”voturile legale” sunt numărate, dar că dacă sunt incluse ”voturile ilegale”, democraţii ”pot încerca încerca să ne fure alegerile”.


Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

Foarte repede, MSNBC a încetat să transmită în direct.

”Ei bine, iată-ne din nou în poziţia neobişnuită de a (trebui) nu numai să-l întrerupem pe preşedintele Statelor Unite, ci şi să îl corectăm pe preşedintele Statelor Unite”, a declarat prezentatorul Brian Williams.

Citește și : Suedia prelungeşte controalele la frontiere

Canalele NBC News şi ABC News au întrerupt, de asemenea, difuzarea conferinţei de presă, care în cele din urmă nu a fost una deoarece preşedintele a părăsit sala fără a prelua vreo întrebare.

CNN a decis să nu întrerupă microfonul preşedintelui Donald Trump. ”Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii să-şi vadă preşedintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a concluzionat cunoscutul prezentator Jake Tapper.