DISTRIBUIȚI
DW

Canada va participa la summitul G20 din noiembrie, de la Bali, chiar dacă preşedintele rus Vladimir Putin va merge la această reuniune, a dat asigurări joi premierul canadian Justin Trudeau, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Ne aşteptăm ca Ottawa şi toţi (ceilalţi) membri ai G7 să fie prezenţi la G20”, a spus Trudeau, întrebat în legătură cu acest subiect în cadrul unei conferinţe de presă, la sfârşitul summitului NATO de la Madrid.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

„Este foarte important să fim acolo pentru a contracara vocea şi minciunile pe care Rusia le poate susţine”, a explicat el.

Cu toate acestea, „mai sunt câteva luni înainte de asta şi orice se poate întâmpla”, a mai spus el.

Miercuri, premierul britanic Boris Johnson a avertizat deja asupra riscului de a lăsa cale liberă „propagandei” ruse în cazul unui boicot occidental al summitului G20.

Jakarta a stârnit numeroase controverse după ce a invitat Rusia la summitul G20 prevăzut pentru luna noiembrie la Bali, în pofida ofensivei ruse din Ucraina. Kremlinul a declarat luni că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să participe la acest summit.

Indonezia, la fel ca majoritatea marilor economii emergente, a încercat să menţină o poziţie neutră după invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie, cerând o soluţionare paşnică a conflictului.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Preşedintele indonezian Joko Widodo s-a întâlnit joi cu Vladimir Putin la Moscova, la o zi după ce a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Kiev.

Preşedintele ucrainean a fost şi el invitat la summitul G20, programat pentru 15 şi 16 noiembrie la Bali. El a afirmat că prezenţa sa va depinde de „situaţia de securitate din Ucraina şi de componenţa” summitului.