DISTRIBUIȚI
Basingstoke Gazette

O serie de trei explozii consecutive a lovit duminică dimineaţă un autobuz la Kabul şi apoi membri ai serviciilor de salvare sosite la faţa locului, ucigând o persoană şi rănind alte 17, dintre care un jurnalist afgan, au anunţat autorităţile, citate de France Presse, potrivit agerpres.

„La 7.50 (3.20 GMT), a avut loc prima explozie a unei bombe magnetice plasate sub un autobuz ce transporta oficiali de la Universitatea din Kabul”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.


Citește și : Cel mai înalt vulcan activ din Europa s-a trezit! Vulcanul Etna a erupt

„Un moment mai târziu, alte două bombe artizanale au explodat în aceeaşi zonă”, în timp ce forţele de securitate şi serviciile de salvare au ajuns la faţa locului.

Aceste atentate nu au fost revendicate imediat.

Potrivit lui Rahimi, cel puţin un civil a fost ucis şi 17 persoane rănite, dintre care cinci membri ai forţelor de securitate şi un jurnalist care s-au grăbit să ajungă la locul primei explozii.

Nouă jurnalişti au fost ucişi în aprilie 2018 la Kabul în timpul unei a doua explozii produse după ce ei au ajuns la locul unui prim atentat.

Mai multe atacuri au vizat capitala afgană în ultimele zile.

Vineri, patru civili afgani au fost ucişi şi patru soldaţi americani uşor răniţi în explozia unei maşini capcană. Explozia a fost revendicată de talibani care au vizat un convoi militar.

Joi, un atentat-sinucigaş revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic în faţa unei şcoli militare din Kabul a ucis cel puţin şase persoane.

Citește și : Rohani: Iranul va negocia cu SUA numai în ‘respect’ reciproc şi în cadrul dreptului internaţional

Emisarul american pentru pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, este aşteptat în regiune pentru a încerca să ajungă la un acord de pace cu talibanii cu care se va întâlni în Qatar.