DISTRIBUIȚI
nedaa-sy.com

SUA nu-şi vor retrage abrupt şi rapid trupele din Siria şi se vor consulta îndeaproape cu aliaţii lor asupra acestei chestiuni, a declarat duminică trimisul special american în Siria, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Le spunem încontinuu (aliaţilor – n.r.) că nu va fi o retragere abruptă, rapidă, ci una pas cu pas”, a declarat James Franklin Jeffrey la conferinţa pentru securitate de la Munchen, răspunzând preocupărilor aliaţilor în privinţa deciziei SUA de a-şi retrage contingentul de 2.000 de militari din această ţară.


Citește și : Incendiu masiv într-un oraş portuar din sudul Bangladeshului. Nouă morți și sute de locuințe distruse de flăcări

În contextul discuţiilor privind o zonă sigură la frontiera turco-siriană, Jeffrey şi ministrul turc de externe Hulusi Akar au părut să aibă opinii diferite în privinţa miliţiilor conduse de kurzi care au luptat, cu susţinerea SUA, împotriva militanţilor Stat Islamic.

„Respectăm integritatea teritorială a Siriei, dar principala problemă este siguranţa şi securitatea frontierei turce şi a poporului turc”, a spus Akar.

„Principala preocupare de securitate este de a scăpa de terorişti, indiferent că se numesc YPG (miliţii kurde) sau Daesh (Stat Islamic)”, a adăugat el.

Citește și : Netanyahu renunță la portofoliul de șef al diplomației israeliene