DISTRIBUIȚI
South China Morning Post

 

Un tren închiriat care transporta membri republicani ai Congresului american a lovit miercuri o maşină de gunoi la o trecere la nivel cu calea ferată, conform informaţiilor transmise de Casa Albă o persoană pierzându-şi viaţa şi o alta fiind grav rănită, ambele din respectiva maşină, şi nu sunt răniţi grav în rândul congresmanilor, transmite Reuters.


În maşina de gunoi se mai afla şi o a treia persoană, care a fost de asemenea rănită, dar nu ar fi în stare gravă.

Citește și : Klaus Iohannis : Discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen

‘Nu sunt persoane grav rănite în rândul membrilor Congresului sau al echipelor lor’, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, citată de Reuters, fără precizări dacă există răniţi uşor în rândul congresmanilor, conform agerpres.

Congresmanul Carlos Curbelo a declarat postului MSNBC că ‘cei mai mulţi’ dintre pasagerii trenului ‘sunt OK’.

Trenul se îndrepta către Greenbrier (Virginia de Vest), unde Partidul Republican va avea seminarul anual de trei zile.

O purtătoare de cuvânt a Institutului Congresional, care organizează acest eveniment, a declarat însă că un congresman a fost transportat la spital.

În primele mesaje transmise presei de unii membri ai Congresului se menţiona că trenul nu a deraiat, dar că persoanele aflate în maşina de gunoi erau aparent rănite.

‘Trenul care transportă aleşi republicani la seminarul nostru a avut o coliziune, dar Rebecca şi eu suntem bine. Securitatea şi medicii sunt la bord şi ajută la investigaţie şi la tratarea rănilor’, a scris pe Twitter congresmanul Bradley Byrne, menţionând în mesaj numele soţiei sale.

La rândul său, congresmanul Roger Marshall, care este de profesie medic, a scris tot pe Twitter că ajută răniţii.

‘Toţi suntem bine’, a anunţat pe aceeaşi reţea de socializare un alt congresman, Pete Sessions.

Echipele de securitate au izolat zona, unde ancheta este în desfăşurare, efectuându-se şi căutări în pădurea din apropiere.