DISTRIBUIȚI

Un militar indian a ucis un jurnalist local în circumstanţe necunoscute, fiind al treilea reprezentant al mass-media ucis în mai puţin de trei luni în această ţară, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sudip Dutta Bhaumik a fost împuşcat mortal marţi la o bază paramilitară din micul stat Tripura, din nord-estul Indiei, în cursul unei altercaţii, potrivit autorităţilor.


Citeşte şi: Un avion militar american S-A PRĂBUŞIT în mare. La bord se aflau 11 persoane

Un soldat a deschis focul asupra jurnalistului, care scria pentru un cotidian local bengalez şi care venise să solicite o întâlnire cu un ofiţer superior în cartierul general din apropiere de Agartala, capitala statului.

‘El a fost ucis în biroul comandantului de către un soldat după ce s-au contrat şi s-au certat pe un subiect’, a declarat comandantul poliţiei locale, Abhijit Saptarshi.

Soldatul în cauză a fost arestat. El a susţinut că arma s-a descărcat în timpul disputei, a indicat o sursă din poliţie.

Incidentul a avut loc în aceeaşi regiune în care reporterul Shantanu Bhowmick a fost ucis la sfârşitul lunii septembrie, când se pregătea să relateze despre confruntări politice.

La începutul lunii septembrie, asasinarea la Bangalore (sud) a renumitei jurnaliste Gauri Lankesh, critic al naţionaliştilor hinduşi, a declanşat o revoltă în ţară.

Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

În timp ce încerca să intre în locuinţa sa, jurnalista a fost împuşcată de atacatori aflaţi pe o motocicletă.

Cu aceste ultime asasinate din statul Tripura, numărul jurnaliştilor ucişi în India a ajuns la 43 de la începutul anilor ’90, potrivit unui bilanţ efectuat de Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor.

India este clasată pe locul 136 în lume în ceea ce priveşte libertatea presei, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere.