DISTRIBUIȚI

Trei turişti spanioli au murit, iar o a patra persoană a fost dată dispărută în urma unui accident survenit în timp ce practicau canyoning într-un defileu din nordul Elveţiei, informează joi Reuters, potrivit agerpres.

Cei patru bărbaţi, care nu au fost identificaţi, au dispărut în defileul Parlitobel, situat în cantonul St. Gallen, miercuri, în jurul orei 17:00 GMT.


Citește și: INCENDIU puternic în California (VIDEO)! Sute de case au fost evacuate!

Accidentul aminteşte de tragedia petrecută în urmă cu două decenii în munţii elveţieni în urma căreia au murit douăzeci şi una de persoane.

Turiştii spanioli au fost daţi dispăruţi după o furtună violentă. Trei dintre ei au fost găsiţi decedaţi în cursul nopţii; a patra persoană din grup nu a fost găsită, a indicat poliţia.

Poliţia nu a precizat din ce zonă a Spaniei proveneau cei patru turişti.

”Ei se aflau împreună într-o excursie de canyoning în defileul Parlitobel şi probabil au fost surprinşi de furtună”, a indicat poliţia din St. Gallen.

Potrivit poliţiei, cei patru bărbaţi nu participau la un tur ghidat, ci erau în excursie pe cont propriu.

O operaţiune de salvare a fost lansată, însă căutările au fost suspendate miercuri şi au fost reluate joi dimineaţa.

Canyoning este un sport ce constă în străbaterea canioanelor şi defileelor printr-o diversitate de tehnici – mers pe jos, sărituri, căţărare sau coborâre cu ajutorul corzii ori înot.

Citește și: Un ministru și apropiat al lui Maduro este infectat cu coronavirus

Zona în care cei patru spanioli făceau canyoning este binecunoscută – site-ul turistic local îi face publicitate, descriind ”multiple tururi de canyoning care merită efortul”.

Canyoning este o activitate populară în Elveţia, care presupune însă riscuri, în special în Alpi, unde vremea este foarte schimbătoare, iar defileele înguste se pot umple rapid cu torenţi de apă.

În iulie 1999, douăzeci şi una de persoane, majoritatea din Australia, şi-au pierdut viaţa în timpul unui tur ghidat de canyoning într-un defileu din regiunea Berna Superioară unde au fost luate prin surprindere de torenţi după o ploaie neaşteptată.