DISTRIBUIȚI
AP

Aproape trei sferturi dintre cetăţenii germani (73,7%) ar dori ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat luni şi realizat de institutul de sondare a opiniei publice Civey pentru portalul de ştiri t-online, relatează dpa, potrivit agerpres.

Doar 18,2% dintre persoanele chestionate s-au pronunţat în favoarea Brexit-ului, în timp ce 8,1% s-au declarat indecise.


Citește și : Ţările din estul Mediteranei vor forma o piaţă regională a gazelor naturale

Cifrele diferă în funcţie de preferinţele politice ale respondenţilor, notează dpa.

Susţinătorii formaţiunii politice de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-au pronunţat în favoarea Brexit-ului (47,6% pentru, 35,3% împotriva), în timp ce susţinătorii celorlalte principale partide politice din Germania au afirmat că doresc ca Marea Britanie să rămână în UE.

Cea mai mare opoziţie faţă de Brexit s-a regăsit printre susţinătorii Partidului Social-Democrat (centru-stânga).

Sondajul a fost realizat în perioada 11-14 ianuarie în rândul a 5.059 de persoane.

Citește și : Pompeo: Riadul se angajează ca cei care se fac vinovaţi de uciderea jurnalistului Khashoggi să dea socoteală