DISTRIBUIȚI

Aproape trei sferturi din locuitorii globului cu vârsta de peste 10 ani avea în 2022 un telefon mobil însă aproape o treime din populaţia mondială este în continuare neconectată la Internet, a anunţat miercuri Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU), transmite AFP, potrivit agerpres

„Telefoanele mobile sunt cea mai folosită cale pentru utilizarea Internetului iar rata de deţinere a unui telefon mobil serveşte drept indicator al disponibilităţii şi accesului la Internet”, scrie ITU în raportul său anual cu privire la conectivitatea mondială.


Citește și:  Ungaria riscă să rămână FĂRĂ miliardele de euro de la Bruxelles

Cu toate acestea, nu toţi proprietarii de telefoane mobile au acces la Internet, în special în ţările cu venituri mici unde Internetul în bandă largă rămâne deseori mult prea scump. Potrivit cifrelor colectate de ITU, în ţările bogate rata de penetrare a telefoniei mobile este de 95% în timp ce în ţările defavorizate rata de penetrare scade la 49%.

Accesul la Internet progresează mai puţin rapid, după saltul înregistrat în timpul pandemiei de Covid şi izolările care au fost introduse atunci, care au forţat sute de milioane de persoane să lucreze şi să studieze online.

În prezent se estimează că 5,3 miliarde de persoane, adică 66% din populaţia mondială, utilizează Internetul. Cvasi-totalitatea celor care nu sunt conectaţi la Internet sunt în ţările cele mai sărace.

„Accesul la Internet creşte dar nu suficient de rapid şi de egal la nivel mondial pe cât ar fi nevoie”, a declarat noul secretar general al ITU, Doreen Bogdan-Martin.

Un indicator de referinţă cu privire la accesul la Internet este preţul mediu al serviciilor de internet mobil în bandă largă, care în acest an a scăzut de la 1,9% până la 1,5% din venitul naţional brut per capita. Chiar şi aşa, costurile rămân mult prea ridicate pentru un mare număr de consumatori din ţările cu venituri reduse, unde cel mai simplu abonament de date mobile costă în medie 9% din venitul mediu. Este mult mai mult decât procentajul plătit în ţările bogate pentru servicii similare, subliniază ITU, care a cerut tuturor ţărilor să garanteze accesul la internet în bandă largă la un preţ mai mic de 2% din venitul naţional brut per capita.

Pe lângă decalajul digital care există între ţările bogate şi cele sărace există şi un decalaj între sexe. Chiar dacă femeile reprezintă jumătate din populaţia mondială, numărul femeilor care au acces la Internet este cu 259 de milioane mai mic decât cel al bărbaţilor şi doar 63% dintre femei au utilizat Internetul în 2022 comparativ cu 69% în cazul bărbaţilor.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este organizaţia internaţională din sistemul Naţiunilor Unite specializată pentru tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), care promovează inovaţia în acest domeniu, împreună cu cele 193 de state membre şi cu peste 900 de membri din rândul companiilor, al universităţilor şi al organizaţiilor internaţionale şi regionale.

Citește și: Lukoil îşi va reorienta exporturile de petrol spre conducta CPC

Înfiinţată în urmă cu 157 de ani, ITU este o organizaţie interguvernamentală al cărei obiectiv principal este coordonarea utilizării în bune condiţii a spectrului radio la nivel global, promovarea cooperării internaţionale în asignarea orbitelor satelitare, îmbunătăţirea infrastructurii de comunicaţii în ţările în curs de dezvoltare şi stabilirea de standarde la nivel mondial care să încurajeze interconectarea fără întrerupere a unei game largi de sisteme de comunicaţii.

România a organizat, în perioada 26 septembrie – 14 octombrie, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, Conferinţa Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (PP-22).