DISTRIBUIȚI
Flickr

O instanţă din Vietnam a condamnat trei bărbaţi la închisoare pentru traficul cu carcase îngheţate de tigru din Laos în Vietnam, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Cei trei, toţi originari din provincia central-vietnameză Nghe An, au fost arestaţi în luna iulie a anului trecut după ce autorităţile au descoperit că ascundeau într-o camionetă şapte carcase îngheţate de tigru.


Citește și : Mareşalul Khalifa Haftar, dispus să accepte un armistiţiu în Libia ( Heiko Maas)

Liderul traficanţilor, Nguyen Huu Hue, 52 de ani, a primit o condamnare de 6 ani de închisoare.

Ho Anh Tu, 28 de ani şi Phan Van Vui, 34 de ani, au primit câte 5 ani de închisoare, conform lui Bui Thi Ha, directorul adjunct al organizaţiei vietnameze pentru protecţia animalelor Education for Nature – Vietnam (ENV).

„Hue şi complicii săi au fost arestaţi în timp ce transportau 7 tigri congelaţi (în Vietnam) pentru consum. Ei au susţinut că aceşti tigri provin de la o fermă din Laos”, a precizat Ha, care a asistat la procesul celor trei.

Cadrul legislativ prevede pedepse între 10 şi 15 ani pentru acest gen de infracţiuni.

Citește și : Dispariţia dinozaurilor nu a fost provocată de activitatea vulcanică (studiu)

„Şase ani nu sunt suficienţi pentru a descuraja un traficant aşa cum este Hue”, a adăugat ea.

La 9 ianuarie, un şofer vietnamez de autobuz a fost reţinut pentru că transporta o carcasă de leopard şi gheare de urs din Laos în Vietnam, iar în luna septembrie a anului trecut trei bărbaţi au fost arestaţi pentru transportul ilegal al unui tigru viu, de 240 de kilograme, în Vietnam.