DISTRIBUIȚI
Twitter

Trei persoane au murit şi alte peste 21.000 au fost afectate de intemperiile provocate de ciclonul Mandous în Sri Lanka, a anunţat luni Centrul pentru gestionarea dezastrelor (DMC), transmite agenţia Xinhua, potrivit agerpres

DMC a indicat că 19 persoane au fost rănite, iar locuitorii afectaţi de condiţiile meteorologice nefavorabile fac parte din 6.113 familii din 16 districte.


Citește și : Germania va trimite sisteme de apărare aeriană Skynex în Ucraina

Centrul a precizat că 5.639 de locuinţe din diferite regiuni ale ţării insulare au fost avariate.

Directorul adjunct al DMC, Pradeep Kodippili, a declarat presei că a fost începută deja evaluarea pagubelor, iar persoanele afectate vor primi despăgubiri.

Potrivit DMC, efectele Mandous au fost semnificativ reduse, însă centrul le-a transmis totuşi srilankezilor să îşi ia măsuri de precauţie.

Ciclonul Mandous a ucis cel puţin patru persoane în statul indian vecin Tamil Nadu, sâmbătă, după ce ploile torenţiale şi vânturile puternice s-au abătut asupra mai multor districte din India, unde au provocat pagube materiale şi întreruperi ale alimentării cu electricitate, conform Reuters. De asemenea, premierul statului Tamil Nadu, MK Stalin a anunţat că ciclonul a avariat 185 de case şi colibe şi a scos din rădăcini şi 400 de copaci în capitala acestui stat, Chennai.

Citește și : Parlamentul Greciei a adoptat reforma operațiunilor de spionaj