DISTRIBUIȚI
Anadolu Agency

Trei oficiali sârbi de rang înalt au fost testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus, au informat sâmbătă mass-media sârbe, preluate de dpa, scrie agerpres.

Ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin, preşedintele fostului Parlament sârb, Maja Gojkovic, şi directorul oficiului guvernului sârb pentru Kosovo, Marko Duric, au fost cu toţii testaţi pozitiv pentru coronavirus, potrivit agenţiei Tanjug.


Citește și : Macron a anunţat că va efectua în curând o vizită în Rusia

Gojkovic, care are 57 de ani, a fost internată cu pneumonie la spital, dar starea ei nu este foarte gravă, potrivit medicilor. Vulin, 47 de ani, şi Djuric, 37, sunt în izolare la domiciliu, deocamdată fără a prezenta simptome.

Cei trei politicieni sunt consideraţi aliaţi ai preşedintelui sârb Aleksandar Vucic.

Gojkovic a fost preşedinte al Parlamentului sârb din 2014. Noul Parlament urmează să se reunească luna viitoare, în urma alegerilor din 21 iunie.

Citește și : Problemele economice se vor agrava dacă virusul se va propaga necontrolat, avertizează ghidul suprem iranian

Oficiul pentru Kosovo este cel mai important organism al statului sârb care se ocupă exclusiv de fosta provincie separatistă. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.

Numărul de contaminări a crescut în mod constant în ultimele zile în Serbia. Sâmbătă, această ţară a înregistrat 227 de noi cazuri de contaminare, care au majorat numărul total de infectări înregistrate până acum la 13.792, dintre care 267 s-au soldat cu deces.