Trei persoane au murit şi alte şapte au fost rănite sâmbătă într-un cutremur care a avut loc în insula turistică Bali din Indonezia, potrivit Agenţiei de gestionare a catastrofelor, relatează AFP, potrivit agerpres.
Cutremurul, cu magnitudinea 4,8, grade s-a produs la o adâncime relativ mică, la 10 km nord-est de oraşul Banjar Wanasari.
Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’
Seismele puţin adânci provoacă în general pagube mai mari decât cele produse la mare adâncime.
Două persoane au murit când seismul a provocat o alunecare de pământ, care a îngropat casa lor din regiunea Bangli.
O altă persoană a murit în oraşul portuar Karangasem, potrivit autorităţilor locale.
Bilanţul victimelor nu ar mai trebui să crească, au precizat sursele.
„Cutremurul de pământ s-a simţit cu putere timp de cinci secunde”, a declarat Abdul Muhari, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de gestionare a catastrofelor.
Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor
Indonezia este în mod frecvent afectată de cutremure sau de erupţii vulcanice, fiind situată în aşa-numitul „Cerc de foc” al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.
În ianuarie, o sută de persoane au murit în cutremurul de 6,2 grade, produs în insula Sulawesi şi care a distrus numeroase clădiri în oraşul de coastă Mamuju.