DISTRIBUIȚI

O alunecare de teren a provocat moartea a cel puţin trei persoane în apropierea unei centrale hidroelectrice de pe insula Sumatra din Indonezia, a anunţat vineri Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, care se teme că ar putea exista un număr mai mare de victime, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Trei persoane şi-au pierdut viaţa” şi „echipele de salvare caută în continuare alte victime”, a declarat pentru AFP Raditya Jati, un purtător de cuvânt al agenţiei.


Citește și : ‘Igor Rusul’, condamnat în Spania la închisoare pe viaţă pentru triplu omor

Ploi abundente s-au abătut joi seara asupra provinciei Sumatra de Nord, provocând inundaţii şi deversări de noroi.

Cel puţin nouă persoane sunt date dispărute, potrivit unui oficial local al agenţiei care se teme că acestea ar putea fi îngropate sub noroi şi dărâmături.

Printre persoanele dispărute se numără şi un angajat chinez al centralei hidroelectrice Batang Toru, un proiect finanţat parţial de China.

Construcţia acestui baraj face parte din ambiţiosul program „Noi drumuri ale mătăsii” promovat de China. Proiectul a fost însă criticat pentru pagubele pe care le provoacă în această zonă cu pădure tropicală, care găzduieşte cel mai rar primat din lume, urangutanul de Tapanuli, şi alte specii rare.

Citeşte şi: Evreii S-AU CĂLCAT în picioare la o sărbătoare din nordul Israelului (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Inundaţii fulgerătoare şi alunecări de teren se produc deseori în arhipelagul indonezian în timpul sezonului ploios.

La începutul lunii aprilie, peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un grup de insule din estul ţării şi în Timorul de Est vecin din cauza torenţilor de noroi şi a pagubelor provocate de ciclonul Seroja.

Agenţia indoneziană pentru gestionarea dezastrelor estimează că aproximativ 125 de milioane de indonezieni, aproape jumătate din populaţie, trăiesc în zone cu risc de alunecări de teren.