DISTRIBUIȚI
Aleteia

Trei membri ai Gărzii Elveţiene de la Vatican, unitatea de elită care asigură paza şi siguranţa papei, au preferat să demisioneze decât să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat cotidianul Tribune de Geneve, citat de Reuters, potrivit agerpres.

În urma măsurilor anti-COVID-19 implementate de Sfântul Scaun, cei trei soldaţi din Garda Elveţiană au părăsit această structură militară „în mod voluntar”, a declarat un purtător de cuvânt, citat de acelaşi cotidian elveţian. Alţi trei recruţi, până acum nevaccinaţi, au decis să se inoculeze cu seruri anti-COVID-19, însă au fost suspendaţi până când vor fi vaccinaţi cu schemă completă, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.


Citeşte şi: Facebook dezvăluie cauza care a provocat avaria majoră la nivel global – Black News

Un certificat de sănătate care arată dovada imunizării împotriva COVID-19 este cerut pentru a pătrunde pe teritoriul Vaticanului începând din data de 1 octombrie.

Acel „Paşaport Verde” – conceput iniţial pentru a facilita călătoriile între ţările din Uniunea Europeană – arată dacă posesorul său s-a vaccinat, s-a vindecat de COVID-19 sau prezintă un rezultat negativ la un test de depistare a noului coronavirus.

Cu toate acestea, membrilor Gărzii Elveţiene, care lucrează alături de jandarmii de la Vatican în vecinătatea apropiată a papei Francisc în fiecare zi, li s-a cerut să prezinte doar dovezi ale vaccinării cu schemă completă împotriva noului coronavirus, nu teste cu rezultate negative.

Citeşte şi: 400 de migranţi au fost prinşi la graniţa Germaniei cu Polonia – Black News

Aproape toţi membrii acestei structuri militare sunt bărbaţi celibatari care locuiesc în barăci amenajate în spatele porţilor de intrare ale Vaticanului. Comandanţii şi membrii căsătoriţi locuiesc în apartamente separate. Toţi membrii au cetăţenia elveţiană.

Patru dintre ei au fost testaţi pozitiv cu COVID-19 în luna octombrie a anului trecut.